Relatiile dintre Parinti si Copiii Lor Deveniti Adulti

Am ales aceasta tema deoarece este destul de des intalnita nu numai in cabinetele de Life Coaching ci si in discutiile curente ale parintilor care au copii adulti.

Tristetea sau frustrarea apare atunci cand parintii nu sunt fericiti cu deciziile fiului sau fiicei, pentru ca, din perspectiva parintilor, acest/aceasta ia o decizie gresita. Cum sa-l faca sa inteleaga, la experienta lui de viata, ca este gresit ce face, sau ce urmeaza sa faca? Cateodata ar vrea, sau trebuie, sa-i refuze ajutorul, riscand sa pericliteze relatia lor si sa para indiferenti la problemele pe care le are, chiar lipsiti de iubire.

Parintii sunt pusi in situatia sa aleaga intre dragostea/grija pentru copil si starea proprie de bine, de liniste, avand in vedere ca pot fi afectati ori sufleteste ori material de decizia copilului. Unde este corect si responsabil sa se opreasca responsabilitatea parintilor? Cum sa procedeze ca sa impace “si capra si varza”?

Fiul, un tanar in varsta de 28 de ani, si-a “pierdut” serviciul. Am pus ghilimele cuvantului “pierdut” pentru ca in sufletul lui, dar nerecunoscut fata parinti, tanarul M aproape ca isi dorea sa-l “piarda”. Pentru el serviciul era plictisitor. Ii era greu sa se trezeasca dimineata, sa mearga la birou unde nu-i placeau nici colegii, nici atmosfera, nici activitatile repetitive, anoste

Fara mijloace materiale proprii de intretinere, tanarul M hotaraste sa se intoarca sa locuiasca acasa la mama sa (clienta mea), divortata si locuind singura. Mama l-a primit cu bratele deschise si cu bucurie ca il are din nou alaturi, ca nu va mai fi singura. Ca vor forma o echipa.

Numai ca in scurt timp mama a constatat ca este la fel de singura ca si inainte de revenirea fiului. Fiul isi continua viata de dinainte: iesea la numeroase intalniri cu prietenii si folosea casa mamei  ca restaurant si hotel, doar ca nu il costa nimic. Mamei i-au revenit in schimb pe langa munca suplimentara in gospodarie, cumparaturi, spalat, calcat, gatit si grija orelor din noapte cand fiul nu se intorcea acasa. La cererile ei adresate fiului de a se implica in treburile gospodariei, fiul raspundea reticent, dupa mai multe rugaminti, sau deloc, motivand ca este ocupat cu cautarea unui nou job. Dar trecusera déjà 6 luni si nu fusese decat la 3 interviuri, iar slujbele pe care le gasise nu-i ofereau nici genul de activitate provocatoare pe care si-o dorea, nici remuneratia dorita.

Relatia era din ce in ce mai tensionata: discutii contradictorii, lipsa de respect etc

infruntare-mama-fiu

In urma discutiilor cu clienta mea aceasta a inteles ce decizii gresite a luat si vi le impartasesc pentru ca Dvs sa le evitati, daca veti fi intr-o situatie asemanatoare.

Cand va invitati copilul sa locuiasca cu voi, dupa ce a terminat facultatea, ii transmiteti mesajul ca este in regula sa ramana copil mic, si nu are responsabilitati de adult. Dvs considerati ca dati dovada de iubire daca sariti in ajutorul copilului adult, dar el intelege ca parintii nu vor ca el sa fie independent, ca nu e cazul sa traiasca pe picioarele lui.

De aceea in timpul scolii/facultatii transmiteti clar copilului mesajul ca vreti ca el sa traiasca pe cont propriu, imediat ce a terminat studiile.

Data fiind criza locurilor de munca actuala, ii puteti oferi sprijin material inca 3-6 luni, dupa absolvirea scolii, in functie de posibilitatile materiale. Termenul  la care se incheie sprijinul material trebuie facut foarte clar inca din timpul scolii. Si intelegerea nu se incalca. Nu asteptati sa-si gasesca slujba “ideala”. S-ar putea sa nu o gasesca nici dupa mai multi ani.

Daca copilul are serviciu si vreti sa-I oferiti o locuinta pe o perioada in care vrea sa faca economii pentru un scop important (casatorie, achizitionarea unei masini etc)  o faceti insotit de un plan financiar si termene exacte: o chirie modica care sa acopere participarea la utilitati, responsabilitati casnice, respectarea regulilor casei. Cheltuielile cu telefonul si imbracamintea lui, ca si iesirile in oras, si le va achita singur. Planul financiar se stabileste in 3: mama, tata si copil sau doar unul din parinti si copil, daca doar unul din parinti mai este implicat in intretinerea  copilului.

responsable-together

Fiind inclus in procesul de decizie, copilul se simte mai responsabil. Planul trebuie pus in aplicare strict, respectand data platii chiriei, indeplinirea sarcinilor casnice etc. Important este ca acest sprijin este temporar si asta trebuie nu doar subliniat ci si stabilita exact durata acestui aranjament.

Asa cum l-ati invatat sa mearga, copilul trebuie invatat ce inseamna viata de adult si cand incepe ea. Asa cum l-ati incurajat sa mearga “Hai ca poti! Bravo!”, asa trebuie sa-l incurajati sa traiasca pe cont propriu. Inca din adolescenta trebuie sa transferati copilului responsabilitati pe care stiti ca le va avea pe tot parcursul vietii. Trebuie ca lucrurile sa semene cu adevarata viata adulta.

Parintii nu trebuie sa-si exprime niciodata ingrijorarea cu privire la capacitatea copilului de a-si asigura un nivel de trai peste medie, in societatea adulta.

Pana la absolvirea scolii, copiii trebuie invatati sa economiseasca de la primele salarii, o suma de bani echivalenta cu necesarul pe 3 luni de zile. Altfel nu va deveni un adult independent. Cati din parintii din ziua de astazi isi invata copiii aceasta regula? Fiti pragmatici. O concediere ii poate surprinde oricand.

Cand copilul ia o decizie care va afecteaza linistea si cheltuielile casei faceti o intelegere scrisa cu resposabilitati si termene de incepere si incheiere a situatiei respective.

Daca aveti situatii frustrante cu copiii, altele decat exemplul de mai sus, va invit la o sedinta gratuita de coaching de o jumatate de ora. Pentru programare puteti sa ma contactati la numarul de telefon 0722 640 100.

5 thoughts on “Relatiile dintre Parinti si Copiii Lor Deveniti Adulti

  1. aceste principii le-am aplicat si eu celor 3 copii ai mei , uneori cu dezacordul sotiei dar am fost ferm.Acum sunt toti pe picioarele lor.

  2. Asa ne-am crescut copiii si sunt pe picioarele lor. Deficitar este insa sistemul educativ si exemplele pe care le ofera societatea. La 50 de ani dupa ce te-ai pregatit profesional si ai luptat sa urci trapta cu trapta ca functionar public, pana ai ajuns in varful piramidei, cu grija de a pastra mereu o conduita profesionala si morala demna, ce-i spui copilului care-ti reproseaza ca toate acestea nu ti-au folosit la nimic atunci cand Guvernul Boc a hotarat restructurarea si ai ramas fara loc de munca? Ce poti sa-i spui cand el vede ca pentru ocuparea unui loc de munca nu te recomanda pregatirea, competentele, abilitatile… ci ” familia”?

    • Raspund succint intrebarii Dvs si mai puteti suna pentru a descopri impreuna atitudinea pe care trebuie sa o aveti vis a vis de intrebarea fiului Dvs in acesta situatie, si mai ales vis a vis de starea Dvs de spirit prezenta.
      Din exemplul dat de Dvs si din experienta proprie, cred ca puteti sa-l consiliati:
      – sa nu se angajeze intr-o institutie bugetara, unde nu conteaza pregatirea, competentele, abilitatile, moralitatea;
      – sa-si foloseasca pregatirea si sa se perfectioneze continuu in directia cerintelor pietei de munca actuale;
      – sa se informeze din presa sau din media despre cerintele actuale ale pietei de munca;
      – sa se indrepte catre un sector unde exista cerere de forta de munca, cum ar fi IT;
      – sa analizeze ce servicii poate oferi ca si antreprenor, dat fiind pregatirea lui;
      – sa-si asume riscuri rezonabile;
      – sa aiba permanent in minte obiectivul pe care si l-a propus: unde vrea sa ajunga in viata.
      Reprosul lui ar fi fost intemeiat; doar daca ar fi sunat “de ce mama nu te-ai gandit la o alternativa de activitate, stiind ca in majoritatea institutiilor bugetare se fac restructurari? ….” etc.
      Putem discuta mai pe larg situatia daca ma sunati. Ofer o prima sesiune de coaching gratuit.
      Pe curand,
      Paula

  3. Nu exista RETETE universal valabile!Educatia primara este cea mai valoroasa…Din primii ani de viata parintii trebuie sa i responsabilizeze pe copii pentru a se dezvolta in directia a s u m a r i i atat a drepturilor cat mai ales a obligatiilor….daca parintii isi alinta prea mult copiii nu le vor face decat deservicii.Nu trebuie”Super protejati”Li se diminueaza dorinta de independenta si de responsabilizare….Cred ca doar cu mult tact,discutii lamuritoare /exemplificatoare pot ajuta dezvoltarea rel Parinti- Copii.Eu cred ca parintii gresesc pentru ca nu dau libertatea copiilor in special celor “adulti”sa decida solutiile de viata….Mentalitatile difera…Generatiile isi schimba rapid criteriile dupa care se orienteaza.Fiecare dintre noi trebuie sa fim pregatiti pentru …”solutiile de a v a r i e “Parintii care se afla in situatii problematice trebuiesc ajutati sa inteleaga ce au de facut cu ei insisi pentru a si continua viata in conditii cat mai bune pentru a se respecta si a fi respectat.Un alt punt de vedere este ca parintii nu vor sa accepte ca a aduce pe lume sau chiar a infia un copil inseamna o contributie la dezvoltarea societatii dar in nici un caz un act egoist….adica “sa am sprijin la batranete”sau “sa nu fiu singur”….Copiii se cresc pentru ei,pentru copii…Daca ne vom obisnui sa gandim in aceasta directie cred ca suferintele s ar diminua mult…Uitati va la pasari….invata puii sa zboare din cuib dupa care le acorda totala libertate….Mie mi place sa spun…ca “FIECRE VARSTA ARE DECENTA EI…”

  4. E un subiect interesant, intr-adevar. Cred ca e important sa gasesti un echilibru intre a da aripi copilului tau, la momentul potrivit, si a pastra o legatura adevarata cu el.

Care e părerea ta?